Reînarmarea Jandarmeriei

Reînarmarea Jandarmeriei
Publicat: 27/08/2018, 17:44
Actualizat: 24/09/2018, 17:31

Mă și mir că, în inocența ei, duamna Carmencita nu cere încă populației prezente în Piața Victoriei pe 10 august să achite contravaloarea lacrimogenelor. Păi chiar așa? Cum să te apuci să tragi în piept bunurile Jandarmeriei? Sau, pe cap, peste mâini, pe cârcă și unde au mai fost uzate bastoanele forțelor de menținere a tulburării liniștii publice.

Am o idee, dar e pur teoretică. Nu c-aș propune așa ceva, da? Mă gândeam: dacă Executivul – îi zice așa, deoarece execută oamenii – are la dispoziție o instituție plătită din buget, pentru reprimarea protestelor pașnice, cu ajutorul gazelor, a tunurilor de apă și a jandarmilor bine hrăniți, plătiți și protejați, de ce populația n-ar avea și ea dreptul la o minimă protecție? Precedent avem.

Ar fi interesant zic, să se refacă Gărzile patriotice. Mai țineți minte, dragi decreței, orele de PTAP? Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei? Ei bine, patria cam are nevoie să fie apărată, când e gazată. Ar fi bună o Gardă formată din voluntari, care să-și plătească singuri uniformele, deci nu să nu fie o povară pentru bugetul și-așa sărăcit de achizițiile repetate de muniție, destinată plămânilor populației. Antrenamentul ar putea fi asigurat tot de voluntari, care au luptat în teatrele de operațiuni din Afganistan, Irak și s-au trezit că au o soldă în Armată, mult mai mică decât sporurile Ministerului de Interne. Plus primele pentru lovit jurnaliști și turiști israelieni, nu?

Ca să fiu bine înțeles: aceste trupe PTAP sunt destinate, în primul rând, păzirii manifestanților pașnici. Adică să identifice în mulțime elementele turbulente, violente, mascate și înțelese dinainte cu jandarmii. Și când e miting, băieții îi iau frumușel pe zgubilitici de guler și îi scot din mulțime. Îi pot preda și jandarmilor, ca să-și ducă colegii la unitate, dacă e cazul.

Practic, această gardă ar fi un fel de echipă de stewarzi, ca la meciurile de fotbal. Ei stau cu spatele la cordonul de țestoase ninja, îmbrăcați în uniforme ușor de identificat, cu nume și număr vizibile cusute pe bluzoane. Nu ca „undercoverul” dubios de la Interne. Sunt convins că manifestanții pașnici ar asculta de aceste cordoane, ba chiar le-ar achita hrana și apa. Deci nu e nevoie să luăm de la buget, ca la opresorii cu scuturi. Ba sunt convins că ar beneficia și de niște donații de măști de gaze. Nu de alta, dar Guvernul nu plătește taxă de poluare, deși vrea să bage iar una pentru autoturisme.

Cum vi se pare ideea? Bine, o să mă întrebați: dacă jandarmii au ordin să împrăștie mulțimea, indiferent dacă e pașnică sau nu, ce va face atunci Garda Patriotică? Păi, eu zic să depună un jurământ, la încorporare. Prin care să apere populația civilă, femeile, copiii, invalizii, bătrânii și turiștii străini, indiferent de cine-i atacă.

Păi, de ce credeți că ar fi nevoie de instrucție specifică și de instructori voluntari? Să știi că nu e bine să ridici mâinile sus, când un cârd de jandarmi înarmați până în dinți vin să „apere” populația. Mai bine se țin mână de mână într-un cordon, nu? Sau alte tactici, asta trebuie aprofundat.

Eu zic că e o idee bună, măcar să dirijăm 2 la sută din impozite pentru această Gardă, să nu mai meargă chiar toți banii pe achiziția de gaze lacrimogene. Să mai și apărăm contribuabilii, zic.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu